Eroii nu mor niciodată

Sprijiniţi campania

 

Tricolorul

Când eram copil aveam impresia că tricolorul românesc este aşa cum este, fiindcă RGA sunt culorile de bază... 

Roşu – Galben - Albastru sunt culorile de bază, asta ştim cu toţii, că doar dacă avem aceste trei culori le putem obţine şi pe celelalte. Ce frumos, mă gândeam eu în copilărie... 

Nu prea înţelegeam de ce taman culorile acestea au fost alese pentru drapel, eram convins că singurul motiv e acela că sunt culorile de bază! 

Roşu... sângele vărsat de eroii patriei, sângele ce ne clocoteşte în vine, focul iubirii pentru Neam şi Patrie...

Galben... culoarea lanurilor de grâu, căci România era o ţară predominant agrară (hmmm, îmi aminteşte de stema Republicii Socialiste România, cu spicele de grâu, stemă pe care o port încă pe certificatul de naştere)... Şi culoarea mierii de albine, că la noi în ţară curge numai lapte şi miere din izvoare (ooodaaaa!!!).

Albastru... cerul senin, aspiraţiile înalte ale Neamului... apele Patriei, Dunărea, Marea Neagră... Nistrul!!! 

Ehe... Roşu + Galben = Portocaliu, Galben + Albastru = Verde, Albastru + Roşu = Violet... Şi aşa mai departe, uite-aşa se colorează lumea... 

Măi ce drapel fain avem noi... pornind de la culorile sale ne putem colora lumea cum dorim... Are de toate ţara noastră, dar nu prea ştim să ne folosim de ce avem...

Deşteaptă-re române!

Deşteaptă-re române din somnul cel de moarte
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată, croieşte-ţi altă soartă,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume,
Că-n aste mâini mai curge un sânge de roman
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Înalţă-ţi a ta frunte şi cată-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stână,
Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viaţă-n libertate, ori moarte!” strigăm toţi.

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi!
Dar noi, pătrunşi la suflet, de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutor,
Şi blastămă cu lacrimi în ochi pe orişicare,
În astfel de pericul s-ar face vânzător!

De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când Patria sau mama, cu inima duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie şi foc!

N-ajunge iataganul barbarei Semilune,
A cărui plăţi fatale şi azi le mai simţim;
Acum se vâră cnutul în vetrele străbune,
Dar martor ne e domnul că vii nu o primim.

N-ajunse despotismul, cu-ntreaga lui orbie
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm:
Acum se-cearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!
Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată,
Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri!

Preoţi, cu crucea-n frunte! Căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei prea sânt,
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost pământ!

Andrei Mureşanu, Un răsunet