2009 - Anul Darwin

Toţi ar trebui să ştim cine a fost Charles Darwin şi să cunoaştem rolul său important în evoluţia ştiinţei. Chiar dacă contribuţia sa poate fi considerată "incorectă din punct de vedere politic" şi chiar dacă în şcolile generale şi în licee nu se mai predă teoria evoluţionistă. Abia faptul că ni se omite prezentarea adevărului ar trebui considerat "crimă împotriva umanităţii", nicidecum altele!

Zeiţa Primăverii

Lecţie de istorie

Gabriel Gheorghe (Societatea cultural ştiinţifică Getica) - documentar realizat în anul 2003.

Sursa: Kogaion

Mă bucur de viaţă!

Mă bucur că am viaţă în mine, mă bucur că pot vedea frumuseţile naturii... Mă bucur că pot admira verdeaţa unui copac, că pot privi priveliştea de pe vârful unui munte, cu toată valea la picioarele mele. Mă bucur că pot vedea coloristica superbă a unui răsărit de Soare... Sunt fericit/ă că pot admira frumuseţea unei flori... că pot admira frumuseţea unei femei... sau a unui bărbat...

Mă bucur enorm de mult că pot asculta ciripitul păsărelelor primăvara... simt fericirea că mă cuprinde atunci când ascult foşnetul frunzelor în bătaia vântului... sau atunci când aud vântul... Este nemaipomenit de frumos că pot simţi adierea vântului trecându-mi prin toţi porii... că pot simţi mirosul pământului umed şi fertil... Sunt fericit/ă că simt mirosul îmbietor al florilor de primăvară! Mă bucur enorm că fac parte din Natură, iar Domnul Zeu, Creatorul meu, m-a înzestrat cu toate aceste simţuri încântătoare!

Mă bucur să simt emoţiile unei furtuni de primăvară, să simt descărcarea cuprinsă de tunete şi fulgere, să simt stropii de ploaie căzând mari şi grei pe mine... apoi curgând de pe mine pe pământul însetat! Sunt fericit/ă că pot simţi mângâierea razelor Soarelui de primăvară...

Sunt nespus de fericit/ă că cineva mă iubeşte şi aşteaptă cu nerăbdare să-i fiu prin preajmă şi să mă strângă în braţe! Sunt nespus de bucuros / bucuroasă şi recunoscător / recunoscătoare Universului şi Marelui Zeu Creator pentru că am plăcerea de a admira razele Soarelui jucându-se în părul său blond şi delicat...

A venit primăvara şi mă bucur de viaţă! Sunt în acord cu întreaga Natură, renasc şi eu o dată cu ea, în mângâierea şi sub privirea plină de dragoste a persoanei iubite! Razele aurii ale Soarelui mângâie pământul şi florile proaspete şi frumoase ce ies la iveală... părul auriu al jumătăţii mele mă mângâie chiar şi la cea mai simplă atingere şi reflectă asupra mea iubirea întregului Univers! Mă simt atât de fericit/ă!!!

Cerul senin, de un albastru pur, mângâie verdele crud al ierbii abia crescute, precum şi al mlădiţelor tinere şi al frunzelor ce încep să renască! Ochii săi albaştri mă învăluie în afecţiune şi scot tot ce-i mai bun din mine... simt sentimentul plăcut al dragostei cuprinzându-mă până în adâncurile Fiinţei mele!

Verdele crud al vegetaţiei tinere şi maroniul scoarţei copacilor şi al pământului renasc în plină primăvară, la mângâierea razelor aurii şi la privirea cerului albastru! Simt iubirea şi tinereţea învăluindu-mă... e atât de frumos... simt braţele sale cum mă cuprind pline de grijă... si privirea însetată de dragoste... simt cum mă soarbe din priviri... Mă bucur de viaţă!

Mă bucur de scânteia divină din mine, de raza de lumină una cu Marele Zeu care m-a creat! Mă bucur că am puterea de a renaşte, de a-mi crea viaţa după bunul plac şi de a mă bucura de ea! Mă bucur că sunt iubit/ă, că renasc o dată cu Natura din care fac parte şi că pot împărtăşi aceste lucruri minunate cu persoana căreia mă dăruiesc şi pe care o iubesc! Domnule Zeu, îţi mulţumesc pentru aceste lucruri minunate, îţi mulţumesc şi Ţie, Mamă Natură, pentru aceste superbe trăiri!

Dăruind iubire... la început de primăvară... o primeşti înapoi înzecit... o dărui din nou şi primeşti iar înzecit... şi uite-aşa renaşte întreaga Fiinţă! Razele aurii ale Soarelui, cerul albastru, verdele crud, pământul maroniu... elementele naturii în comuniune perfectă, învăluite în dragoste eternă!

Luna fermecată

Am avut şi eu onoarea să admir minunata Lună din noaptea care a trecut. Câteva fotografii, surprinse din diverse locaţii şi în diferite momente, pot fi văzute aici.

M-am trezit cu noaptea-n cap, pentru a putea surprinde apogeul... Şi mai frumos ar fi fost să fi participat întreaga noapte la o ceremonie păgână în mijlocul unei păduri, aşa cum probabil că făceau strămoşii noştri... în cinstea zeiţei Bendis, zeiţă a pădurilor şi a Lunii, precum şi zeiţă a iubirii.

În mijlocul unei păduri, în noaptea de 10 spre 11 ianuarie, totul alb şi rece, dar însufleţit de lumina puternică a Lunii... contactul cu Zeii şi cu spiritele nopţii şi ale pădurii ar fi fost cu siguranţă înlesnit. Lupii nu ne-ar fi atacat, căci am fi fost o mână de oameni, cu torţe la noi. Şi, mai ales, cum să ne atace lupii când noi am fi fost acolo pentru a cinsti Zeii şi pentru a cinsti Spiritele ce sălăşluiesc în pădure? Mai mult de atât, lupii, animalele noastre totem, din vremuri imemoriale, dinainte de daci, sunt prietenii noştri. Pădurea nu poate reprezenta un pericol pentru cei ce vin cu gânduri bune în lăcaşul ei, pentru cei ce sunt fraţii Codrului. Însă e vai şi-amar de cei care nu ştiu a respecta Natura, vai şi-amar de cei care intră cu gânduri rele în pădure, căci ea simte ce e în sufletul celor care o vizitează, de-i sunt prieteni sau vrăşmaşi.

Într-o noapte ca aceasta, cu Luna plină şi luminoasă, atât de aproape de Pământ, am fi păşit prin codru cu sufletul curat şi plin de virtute, pentru a slăvi încă o dată Zeii, în special pe Zeiţa Bendis, iubita noastră Zeiţă. Luna sacră ne-ar fi luminat paşii, pentru a ajunge în locul cel mai potrivit desfăşurării ritualului nostru. Acolo am fi fost mai aproape de Zei, mai aproape de strămoşi şi mai aproape de Spiritul Neamului. Am fi gustat din miedul sacru, conform ceremonialului.

Ce vremuri... cândva... demult... vremuri care ar putea şi ar trebui totuşi să se întoarcă, în cinstea Zeilor noştri şi în cinstea Neamului nostru. Ne-am uitat Zeii, ne-am uitat strămoşii? Dar cum vine asta? Ce-i cu lumea degenerată în care trăim? Nu putem să mergem în continuare pe drumul nostru sacru, făcând abstracţie de aberaţiile din jur? Ba sigur că putem! Păstrăm în sânge şi în suflet elementele de care avem nevoie!

Am încercat şi eu, cât de cât, să păstrez spiritualitatea momentului, măcar simbolic, cu gândul la cele sacre... Mai avem de făcut ceva paşi spre trezirea Neamului nostru şi slujirea Zeilor noştri de veacuri, dar important este să fim perseverenţi... Să luptăm până la capăt, să nu ne lăsăm niciodată învinşi! Să luptăm pentru Neamul nostru, pentru Zeii noştri, pentru strămoşii noştri!

Fie ca minunata zeiţă Bendis să ne lumineze viaţa cu iubirea de Neam şi de Patrie, cea izolată şi uitată de unii prin ungherele inimii... Fie ca Luna din noaptea care a trecut să deschidă drumul unei treziri a iubirii de Neam pentru mai mulţi dintre cei vrednici de ea, iar pentru cei în sufletul cărora această flacără deja arde, să fie o încurajare de a nu lăsa garda jos în luptă...

Am privit ceva timp la Lună, reflectând la cele sacre, lăsând misterele Zeiţei să mă pătrundă, pentru ca apoi să urmez un ritual simbolic... După acestea m-am întins din nou în pat, lăsându-mă în grija gândurilor ce-mi tot treceau prin minte. Aşa am adormit, imaginându-mă din nou în braţele persoanei iubite, alături de care lupt sub acelaşi stindard.

Mithotyn, In the Forest of Moonlight