Am avut şi eu onoarea să admir minunata Lună din noaptea care a trecut. Câteva fotografii, surprinse din diverse locaţii şi în diferite momente, pot fi văzute aici.
M-am trezit cu noaptea-n cap, pentru a putea surprinde apogeul... Şi mai frumos ar fi fost să fi participat întreaga noapte la o ceremonie păgână în mijlocul unei păduri, aşa cum probabil că făceau strămoşii noştri... în cinstea zeiţei Bendis, zeiţă a pădurilor şi a Lunii, precum şi zeiţă a iubirii.
În mijlocul unei păduri, în noaptea de 10 spre 11 ianuarie, totul alb şi rece, dar însufleţit de lumina puternică a Lunii... contactul cu Zeii şi cu spiritele nopţii şi ale pădurii ar fi fost cu siguranţă înlesnit. Lupii nu ne-ar fi atacat, căci am fi fost o mână de oameni, cu torţe la noi. Şi, mai ales, cum să ne atace lupii când noi am fi fost acolo pentru a cinsti Zeii şi pentru a cinsti Spiritele ce sălăşluiesc în pădure? Mai mult de atât, lupii, animalele noastre totem, din vremuri imemoriale, dinainte de daci, sunt prietenii noştri. Pădurea nu poate reprezenta un pericol pentru cei ce vin cu gânduri bune în lăcaşul ei, pentru cei ce sunt fraţii Codrului. Însă e vai şi-amar de cei care nu ştiu a respecta Natura, vai şi-amar de cei care intră cu gânduri rele în pădure, căci ea simte ce e în sufletul celor care o vizitează, de-i sunt prieteni sau vrăşmaşi.
Într-o noapte ca aceasta, cu Luna plină şi luminoasă, atât de aproape de Pământ, am fi păşit prin codru cu sufletul curat şi plin de virtute, pentru a slăvi încă o dată Zeii, în special pe Zeiţa Bendis, iubita noastră Zeiţă. Luna sacră ne-ar fi luminat paşii, pentru a ajunge în locul cel mai potrivit desfăşurării ritualului nostru. Acolo am fi fost mai aproape de Zei, mai aproape de strămoşi şi mai aproape de Spiritul Neamului. Am fi gustat din miedul sacru, conform ceremonialului.
Ce vremuri... cândva... demult... vremuri care ar putea şi ar trebui totuşi să se întoarcă, în cinstea Zeilor noştri şi în cinstea Neamului nostru. Ne-am uitat Zeii, ne-am uitat strămoşii? Dar cum vine asta? Ce-i cu lumea degenerată în care trăim? Nu putem să mergem în continuare pe drumul nostru sacru, făcând abstracţie de aberaţiile din jur? Ba sigur că putem! Păstrăm în sânge şi în suflet elementele de care avem nevoie!
Am încercat şi eu, cât de cât, să păstrez spiritualitatea momentului, măcar simbolic, cu gândul la cele sacre... Mai avem de făcut ceva paşi spre trezirea Neamului nostru şi slujirea Zeilor noştri de veacuri, dar important este să fim perseverenţi... Să luptăm până la capăt, să nu ne lăsăm niciodată învinşi! Să luptăm pentru Neamul nostru, pentru Zeii noştri, pentru strămoşii noştri!
Fie ca minunata zeiţă Bendis să ne lumineze viaţa cu iubirea de Neam şi de Patrie, cea izolată şi uitată de unii prin ungherele inimii... Fie ca Luna din noaptea care a trecut să deschidă drumul unei treziri a iubirii de Neam pentru mai mulţi dintre cei vrednici de ea, iar pentru cei în sufletul cărora această flacără deja arde, să fie o încurajare de a nu lăsa garda jos în luptă...
Am privit ceva timp la Lună, reflectând la cele sacre, lăsând misterele Zeiţei să mă pătrundă, pentru ca apoi să urmez un ritual simbolic... După acestea m-am întins din nou în pat, lăsându-mă în grija gândurilor ce-mi tot treceau prin minte. Aşa am adormit, imaginându-mă din nou în braţele persoanei iubite, alături de care lupt sub acelaşi stindard.
Mithotyn, In the Forest of Moonlight
No comments:
Post a Comment